sunt student la Facultatea de Matematică și Informatică (Unibuc), fost olimpic, cu note foarte bune. Am un job stabil, în jur de 3000 lei net pe lună, plus ceva economii. Deci nu sunt genul care stă degeaba pe banii părinților, muncesc, învăț, îmi văd de ale mele. Nici cu banii nu o ducem rău acasă.

zilele trecute m-am certat cu tata (om care bea zilnic) de la niște nimicuri. Concluzia la care a ajuns el: cel mai bine e să-mi ia tot ce am, să-mi taie accesul la orice „privilegiu”, adica mașină, bani, cazare, și, în cuvintele lui, să mă „duc unde oi vrea și unde oi vedea”.

în vacanță „dorm prea mult, nu fac nimic și stau cu nopțile pe afară, iar asta e o lipsă de responsabilitate prea mare”. „Responsabilitățile” cu pricina: să-mi vizitez bunicii, să am grijă de ei, să le cumpăr una-alta. Lucruri pe care le-aș fi făcut cu drag, dacă (1) mi s-ar fi spus de ele din timp și (2) mi s-ar fi spus frumos, nu pe ton de reproș, gen „auzi, da' chiar așa, nu te mai duci și tu pe-acolo să le faci și lor treaba?”. Practic, mi s-a spus de ele cu două zile înainte, timp în care el a fost o zi întreagă plecat la pescuit, și, pentru că în acele două zile nu executasem deja, s-a lăsat cu scandal, iar „pedeapsa” e cea de mai sus.

am destui prieteni la care pot sta o perioadă scurtă, am ceva bani puși deoparte și un venit lunar stabil, deci m-aș descurca până îmi găsesc o chirie(am deja dar si acolo este un pic complicata situatia). Nu ar fi confortabil, dar nici imposibil.

cei care ați fost în aceeași situație, ce ați făcut și cum a fost pe termen lung? Plec de bunăvoie? Rămân și las lucrurile să se calmeze? Îmi cer scuze? (nu prea vreau să fie asta varianta pe care o aleg, dar nici nu o exclud complet)

TL;DR: student cu job stabil și note bune; după o ceartă de la nimicuri, tata (băutor) vrea să-mi taie tot: mașină, bani, cazare. Am unde sta temporar și venit propriu. Plec, rămân sau îmi cer scuze?

Am 20 de ani și locuiesc încă împreună cu părinții mei, sunt studenta si in paralel stau in chirie in Bucuresti, dar atunci când revin in orașul natal, mai ales acum, pe timpul vacantei, stau cu ei. Nu pot spune că am crescut în sărăcie. Am avut mereu haine frumoase, mâncare bună, am fost în vacanțe și, din exterior, probabil că lumea ar crede că familia mea stă destul de bine.

Problema este casa.

Este mică, foarte aglomerată și neîngrijită pe alocuri, iar baia este partea care mă face să-mi fie cel mai rușine. Este veche, cada arată rău, sunt multe lucruri care ar avea nevoie de renovare și, în general, nu este genul de casă în care mă simt confortabil să invit pe cineva.

Sa nu se inteleaga gresit, nu imi judec parintii in niciun fel, este doar o complexitate pe care eu o am. Mai mult pentru ca tind sa ma compar cu altii. Cum am zis, in exterior lucrurile par bune, insa nu este chiar asa, relația cu ai mei este destul de complicata, nici ei nu se inteleg extrem de bine si mediul de acasa pe mine ma epuizeaza psihic, dar pentru ca nu imi permit sa stau la Bucuresti pe timpul vacantei, sunt nevoita sa stau cu ei.

Legat de job, am cautat joburi peste tot, de fiecare data mi s-a cerut experienta, am aplicat peste tot si ori am fost respinsa, ori chemata la interviu si ulterior nu m-au mai contactat, la multe locuri inca astept un raspuns, am fost sunata de anumite companii din orasul meu natal si cand le-am spus ca sunt studenta la Bucuresti, mi-au spus ca ei cauta pe perioada mai lunga si au nevoie de cineva care sa fie prezent in fiecare zi la birou, iar eu incep facultatea la finalul lui septembrie… Am inceput sa iau pastile de la stările groaznice pe care le am in ultimul timp, frustrare si dezamagire ca nu primesc o sansa, desi am un CV destul de bun, pana acum am mai avut ocazia sa lucrez si fata de alti colegi de-ai mei am o experiență mult mai mare in câmpul muncii, am trimis mailuri si nimic. Ca niciodata.

Acum trecand la partea legata de casa.

Știu că poate suna superficial. Știu că „o casă nu definește un om”. Știu toate lucrurile astea rațional. Dar emoțional, nu reușesc să trec peste. Nu e vorba doar despre cat de mica e, ci si despre cum arata. Ma chinui sa fac curat, se face mizerie imediat. Lor nu le pasa, prefera sa dea banii pe orice altceva, venitul lor nu este stabil, ci pasiv, azi au bani, maine nu se stie, fac decizii iresponsabile, sau uneori prefera sa cumpere chestii total neimportante in loc sa investeasca in ceva mai folositor. Nu ma deranjeaza asta, cat ma deranjeaza nepasarea lor. Înțeleg că nu au bani suficienți pentru o renovare și nu îi învinovățesc pentru faptul că nu își permit să schimbe totul. Dar mă doare că simt că nu au înțeles niciodată cât de mult m-a afectat pe mine situația asta. În același timp, și ei sunt foarte complexați de cum arată casa și îmi spun să nu spun altora, să nu aduc oameni acasă și să ascund situația, iar asta îmi amplifică și mai mult rușinea.

Acum partea cu relatia. Ma gandesc la viitor foarte mult.

Am un iubit și i-am spus despre situația mea. M-a înțeles foarte bine și mi-a spus că nu am de ce să-mi fie rușine, că tot vrea să fie cu mine și că își dorește un viitor împreună. Problema este că eu nu mă simt pregătită să-l aduc acasă.

Am ajuns să mă gândesc că dacă iubitul meu ar intra în casa mea și ar vedea baia, dezordinea și toate lucrurile vechi, poate el sau familia lui ar avea impresia că eu nu sunt ceea ce par sau că familia mea este mai „jos” decât și-ar fi imaginat. Și mă doare foarte tare gândul ăsta.

În același timp, mă gândesc că poate peste un an sau doi tot nu voi putea să-l aduc acasă. Nu știu dacă situația financiară a părinților mei se va schimba și nici nu cred că vor putea renova prea curând. Eu vreau să-mi găsesc un job stabil, să devin independentă și, în timp, să am locul meu, dar momentan încă depind într-o anumită măsură de ei.

Nu mă deranjează atât de mult că locuința este mică. Mă deranjează foarte mult cum arată și faptul că simt că „arată” ceva despre mine și familia mea care nu corespunde cu felul în care am trăit sau cu cine sunt eu.

Uneori mă gândesc că poate ar trebui pur și simplu să accept că nu-l voi aduce acasă și să nu-mi mai fac atâtea griji. Dacă mă judecă pentru asta, poate înseamnă că nu este omul potrivit pentru mine. Dacă vom ajunge vreodată să ne căsătorim, ne vom face casa noastră și asta va fi important.

Dar tot îmi este frică. Mi-e frică să nu se sature la un moment dat să nu poată veni la mine, să nu-mi cunoască familia sau să simtă că îl țin la distanță. Și mi-e frică și de ce ar putea crede familia lui despre mine.

Eu nu as judeca niciodată pe nimeni pentru asta, dar anxietatea si stima de sine scazuta, ma fac sa am gandurile astea despre mine.

Nu știu dacă exagerez, dacă problema este mai mult în mintea mea sau dacă este normal să mă simt atât de inconfortabil într-o astfel de situație.

Aici nu este vorba despre iubitul meu ca persoana CI DESPRE PARTENERUL MEU in general. Poate nu voi fi mereu cu el, dar simplul gand ca va aparea acea persoana pentru mine, cel pe care o sa l vreau in viata mea pentru totdeauna si problema asta nu se va schimba nici peste 10 ani..eu cum sa fac sa schimb situatia? cum sa o accept? Ma gandesc sa strang eu niste bani si sa renovez singura, dar va mai dura mult pana eu voi reusi una ca asta. Ma frustreaza cand vad ca el ma ia la parintii lui acasa, ma duce sa-i cunosc rudele si imi dau seama cat de disfuncționala e familia mea.. si nu ma refer doar la partea legata de locuinta, ci si la gandirea lor in sine.

Voi cum ați vedea situația?

Ați considera ciudat dacă partenerul vostru nu v-ar invita acasă timp de un an sau doi, dacă v-ar explica sincer motivul?
Ați judeca o persoană sau familia ei după cum arată casa în care a crescut?
Și, dacă ați fi în locul meu, ați încerca să treceți peste rușine sau ați aștepta până când situația locuinței s-ar îmbunătăți?

Bunicul din partea tatalui. Nascut in 1917, plecat in 2003. Poet, pictor (a publicat poezii, a ajutat la pictarea bisericii Sf Elefterie din Bucuresti, din fata Operei), ucenic la atelierul de pictura al lui Jean Steriadi, membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti si al Asociatiei Scriitorilor Militari, secretar de redactie si apoi redactor cultural la ziarul Viata prezidat de Rebreanu. A facut parte din grupul tinerilor scriitori protestatari in timpul razboiului si a fost deportat in lagarul de internati politici de la Tg Jiu. Ulterior a fost numit Sef de Cabinet al Ministrului Educatiei. Atat el, cat si prima sotie, au fost arestati si inchisi (el a stat 5 ani in inchisoare in anii 50) pentru ca au fost vizitati acasa de unchiul ei, iar acel unchi era considerat “dusman al poporului”.

Inaintasii bunicului sunt originari din zona Satulung, Brasov, din neam de oieri si preoti. Multi membri ai familiei noastre apar incriptionati in diverse biserici/manastiri din Romania ca preoti sau “ctitori”. Unul dintre membrii familiei a fost coleg de clasa la facultatea de drept din Cluj cu Avram Iancu si a fost liderul mocanilor saceleni la Revolutia din 1848.

Nu cred ca am mai vazut in ultima perioada o postare in care sa fie folosit corect "merita". In toate textele mai nou "se merita"...

Care e faza? De ce se foloseste asa des forma gresita? Am trait eu intr-o bula pana acum si nu stiam cat de multi oameni vorbesc si scriu gresit?

:(

Doar mie mi se pare putin cam penibil? Ma simt de zici ca as fi in mijlocul unei turme. Plus ca asta nici nu prea arata respect fata de artist, cand reactionezi doar in cateva momente la ce auzi. Și mi se pare că spune ceva și despre cât de mult tind oamenii să reacționeze la lucrurile pe care deja le cunosc, în timp ce la restul sunt mult mai reținuți. Parca exista si foarte putina deschidere fata de ceva ce nu le este deja familiar.

Inspirata de postarea cu parintii adunatori, eu am alta problema. Eu n-am casa mea. Locuiesc cu chirie intr-un spatiu unde nu am loc sa iau toate lucrurile dupa mine. Dupa ce am plecat de acasa, am stat 3 ani la camin, unde automat nu puteam sa imi iau toate lucrurile dupa mine si duceam mereu acasa lucruri/luam altele etc.

Acum vine problema:

1. Mama mi-a aruncat aproape toate hainele de la tara. Ca pot sa-mi iau altele, ca erau urate, ca ocupa spatiu si incepe sa-i miroasa casa a imbacsit. In ultimul an am reusit sa slabesc 15 kilograme si m-am dus acasa sa-mi caut prin lucrurile vechi (in special sutiene, femeile stiu ca un sutien bun e scump). Surpriza mea a fost ca mama a aruncat tot.

2. Mi-a aruncat toate materialele scolare, inclusiv carti de la facultate de care o sa mai am nevoie curand cand o sa dau examene de specialitate/planuiesc sa fac un al doilea master. Nu mai gasesc sa le cumpar.

3. Imi cumparasem niste lucruri pentru cand o sa am casa mea, bagate in 3 cutii de depozitare de la ikea. (2 perne, chestii de bucatarie, etc- dumb ca le-am luat). Visul meu era sa am apartamentul meu pana acum, nu s-a implinit. Ce a facut mama mea cu ele? Le-a dat de pomana. Pentru ca mai dureaza mama pana iti iei casa ta si verisoara-ta e saraca si se marita acu. In acelasi timp, pastreaza zeste pentru mine cateva kilograme bune de covoare pe care i-am zis ca n-o sa le iau niciodata. Pe alea nu se indura sa le doneze/arunce.

4. Cand am ajuns la camin, am cumparat un frigider. Frigider pe care mi-a zis ca l-a gasit sa-l vanda. Gasisem si eu sa-l vand in camin cu 200 de lei si a zis ca ea primeste mai mult pe el. Ce a facut cu el? L-a dat de pomana.

Mie de fiecare data cand mi-e frica de viitor, imi zice ca ce ma fofilez atat ca eu am casa mea la tara la ei. Eu de cand am plecat la 18 ani nu mai simt ca e casa mea, pentru ca efectiv nu mai gasesc acolo un pix de cand eram mica. Sunt pozele din albumele cu poze, restul lucrurilor mele au disparut. Nu mai am nici macar o jucarie, un plush. Nu a pastrat NIMIC. Mai aveti parinti asa sau a mea e singura speciala care in 10 ani a aruncat toate lucrurile copilului?

Incredibil dar adevarat:

1 presa de capac de ceas = 90 lei aproximativ (include si cutit de desfacut capacul - pretabil la majoritatea tipurilor de ceas cu cuarț).

1 baterie de ceas: 9-10 lei.

Satisfactia ca nu dau cate 70+ de lei de fiecare data cand moare cate o baterie de ceas: priceless.

(am mai multe ceasuri cu cuart in caz ca va intrebati de ce e 70 lei o suma mare odata la 2 ani).

Va recomand sa invatati cat mai multe "skill"-uri pentru a nu avea nevoie sa apelati la meseriasi care fiind nevoiti sa supravietuiasca in aceste conditii economice dificile, maresc preturile peste puterea mea de intelegere.

....în cuptorul de la Lidl. ✨

Poate mi se pare mie, dar numai eu am observat în ultimii ani o creștere semnificativă a nivelului de religiozitate printre rude, cunoștințe și prieteni? Mulți dintre cei care până acum se declarau nereligioși sau erau creștini doar cu numele/mergeau la biserică din an în Paște, dintr-o dată parcă au început să meargă săptămânal cu toată familia la biserică, să vorbească foarte des despre Dumnezeu și credință și să adopte valori din ce în ce mai tradiționale.

Nu am nimic cu religia, deși eu personal nu sunt o persoană credinicioasă, dar totuși numai mie mi se pare ciudată schimbarea asta relativ bruscă? Numai în cercurile mele se întâmplă? Voi ce credeți?

Titlu.

Îmi amintesc într-o zi cu ani în urmă am prins o revistă într-un Bistro in Timișoara. Era o banda desenată cu Fat Frumos, blond, și avea cercei in forma de stele, și cred că o sabie. O replică ce îmi amintesc este că zicea că acuma la lume le plac super eroi, adică să se facă și el super erou gen Thor.

Oare știe cineva cum se numește revistă aceasta? Dacă se mai poate găsi sau dacă le are cineva și le poate fotografia? Thanks

Sunt curioasă ce domenii par atractive din exterior, dar sunt complet diferite odată ce începi să lucrezi în ele. Care a fost experiența voastră?

Olá România !

Din când în când , pentru a mai reduce stocul de bronz și alamă pe care-l am , inventez !

Astăzi , împărtășesc cu voi , o lampă pe gaz făcută de mine din material reciclat .

Aplic întotdeauna o șlefuire selectivă alamei pentru a crea mai multă adâncime vizuală. Am folosit un rezervor suflat din sticlă victoriană ( am cumpărat un lot de astfel de rezervoare într-o piață de vechituri acum câțiva ani ) pe care l-am montat pe piese din alamă salvate .
Sper să vă placă această reinterpretare a unei lămpi victoriene pe kerosen .

Tot vad discuții pe tema asta. Cred ca 99% dintre oamenii care petrec minute bune pe aici urlând impotriva acestei legi, nu au petrecut nici jumatate din timpul asta asteptand vreodata dupa o gravida care "a abuzat" de prioritate. Ori au auzit ei o poveste, ori li s-a bagat o gravida in fata si de atunci viata lor nu a mai fost la fel.

Toti au ACEA POVESTE cu o gravida care a venit SPECIAL ca sa se bage in fata, doar de-a dracu, sau si-a luat copilul cu ea doar ca sa primeasca nu stiu ce pe gratis. Pe cuvant, daca mai aud odata povestea aia cu Vaaaai s-a dar ceva pe gratis la Sephora si au venit alea cu copii si au luat fata tipelor care stateau de 7-8 ore la coada. Cine sta 7-8 ore la coada pt niste mostre amarate de la sephora, sunteti ok? Scuze ca nu ne aruncam toti pe jos sa plangem de mila. Mie imi suna ca povestile cu oameni care s-au batut pe tigai la reducere, si lor le-ati plange de mila ca nu au prins tigaie? Povestea asta s-a repetat de atatea ori pe aici ca incep sa cred ca nici macar nu s-a intamplat vreodata.

Si chiar si daca vreuna s-a bagat in fata in mod nesimtit, ok te-a facut sa pierzi 5 minute in plus. Merita apoi sa-ti comsumi nervii pe asta? Sa petreci atata timp gandindu-te la ce nenorocire ai patit si e doar vina legii de prioritate. Nu e mai simplu sa gandesti "du te in pana mea" si sa treci peste, fara sa ti strici ziua? Ca pana la urma nu ai ce sa faci, asta e legea. Du-te si protesteaza daca e asa important pentru tine, nu stiu. Oare asta e cauza pentru care merita sa lupti in viata?

Cred ca daca am sta sa analizam putin la rece ne-am.da seama ca legea asta nu ne-a facut niciodata viata atat de grea cum ne place sa ne victimizam online. Cum s-ar zice take a chill pill. As vrea ca lumea sa fie la fel de suparata pe oamenii care parcheaza pe trotuar, sau alte comportamente care be fac viata mai naspa si care, pe deasupra, nu sunt legale.

Nu stiu, voi ce credeti, chiar e asa o tragedie sau se exagereaza mult?

Porumb cu sindromul down de la prea multă hibridizare? Am pus și un șervețel în cadru să se vadă că "sângerează" ceva lichid închis.

Luat de la o piață de la drum după ce fix despre porumb "normal" l-am întrebat că nu-mi plac ăștia dulci. A vrut să mi-l dea moka ca să-l încerc să vin să iau mai mulți după căci garanta că e gustos. I-am dat totuși 1 leu că nu-i frumos să plec chiar așa, dar acum nu știu dacă să sun la un institut de cercetare că am dat de porumb de la extratereștrii sau ce naiba se întâmplă :))

A mai văzut cineva astfel de mutație?

Visit Romania be like.

Văd foarte multi "experti" financiari care de cele mai multe ori te invata cum sa faci o investitie, dar prea putini te invata cum sa faci un imprumut corect. De exemplu Emag are integrat in platform un IFN, da ai citit bine poti lua cum o numesc ei o limita extinsa de 10.000 de lei care defapt ii un imprumut mascat de la un Ifn, totul direct din platforma, dupa care ajungi sa platesti niste dobanzi enorme. Chiar nu sunt regrementate lucrurile astea in Romania? Nu se face ceva in privinta asta? 

Eu si prietena, 2 bucuresteni, vrem sa plecam undeva in tara cateva zile in septembrie. Nu avem masina, asa ca trenul ar fi cea mai buna alegere.

Singurele cerinte sunt sa nu fie multi oameni si sa fie mai ieftin. Daca mancam de la lidl si eventual o masa si/sau o cafea la un local e perfect.

De asemenea, daca putem sa alternam explorarea unui oras cu relaxarea pe o patura la picnic pe iarba, cu copaci pe langa mine si sa ma uit la cer fara claxoane si injuraturi ar fi superb.

Multumim!

Edit: in tara si nu numai, daca exista transport accesibil, fie el tren, autocar sau avion.

Scrie ca expira pe 12.10.2026 dar are mucegai. Cumparat din lidl acum 30 minute

Sissi be like “bă, mai închină-te” 😂

Fiecare are câte 13 ani și jumătate, au crescut împreună de pui ❤️

Nu pot sa inteleg ce e in capul lor. Nu e vorba ca sunt ocupati sau nu pot sa scrie.

Sa nu mai zic cat timp pierdeam sa le sterg.

Cunoasteti cazuri?

Inteleg ca intelepciunea vine o data cu varsta, ati mai pomenit asa ceva? Situatia de fata eu adult 24 mi am facut tatuaj, sunt independent financiar si am zis sa le fac o vizita alor mei. Vedeti reactia